Cum să joci la ruletă: Reguli esențiale


Ruleta este un joc de noroc captivant, care atrage jucătorii de câteva secole deja și nu este de mirare că ne pasionează și astăzi. Să joci la ruletă nu este super complicat, însă trebuie să știi câteva reguli esențiale pentru a juca și a te bucura de ruletă.

Acest ghid e menit pentru cei care doresc să joace ruletă la cazinourile online, și vom vorbi și despre cazinourile la care jocul este disponibil. Haideți să începem aventura!

Cazinouri online la care să joci la ruletă

Majoritatea cazinourilor online de top din România au în gama lor de jocuri de noroc și variante de ruletă. Recomandăm următoarele cazinouri de încredere la care să înveți și să exersezi cum să joci ruleta.

  • Unibet
  • Betano
  • NetBet
  • Vlad Cazino
  • 888 Casino
  • MrBit
  • Winmasters
  • Las Vegas
  • Winbet
  • Pokerstars Casino

Cum decurge un joc de ruletă

Probabil știți deja, însă pentru cei care nu sunt familiarizați cu modul în care un joc de ruletă se desfășoară, iată cum decurg lucrurile:

  • Jucătorii plasează pariuri la începutul fiecărei runde de ruletă după ce aleg culoarea și suma jetoanelor pentru runda respectivă.
  • În cazul ruletei online, se ține automat evidența sumelor pariate, iar pariul jucătorului nu poate fi mai mic decât maximul permis la masa de joc.
  • Crupierul (dealerul) aruncă o bilă pe roata ruletei care se învârte, în direcția opusă învârtirii. Încă mai este acceptată plasarea de pariuri între timp.
  • Cât timp bila se rotește, crupierul va anunța că timpul pentru plasarea pariurilor s-a terminat, iar jucătorii nu mai pot miza.
  • Bila se oprește pe un număr din cele 37 la ruleta europeană, sau 38 la cea din Statele Unite.
  • Cei care au pariat pe numărul la care bila s-a oprit vor primi înapoi suma pariată, plus premiul obținut pe baza ei.
  • Cei care nu au ieșit câștigători vor pierde suma pariată.

Cum decurge un joc de ruletă


Multiple variante de mize la ruletă

Există mai multe tipuri de mize la jocul de ruletă, iar asta e esențial de înțeles. Avem pariurile interioare care se plasează direct pe unul sau mai multe numere, și apoi, avem și pariurile exterioare, pe anumite variante cum ar fi roșu sau negru, par sau impar, mic sau mare, pariuri pe duzini, și alte combinații posibile pe care le vom discuta curând.

Cum să joci la ruletă: Pariuri interioare

Pariurile interioare au șanse de câștig mai mici în comparație cu cele exterioare despre care o să vorbim curând, dar plăți mai mari. Avem mai multe tipuri de pariuri interioare posibile la ruletă, iar acestea sunt după cum urmează.

Pariurile Directe

Pariurile Directe sau En Plein, cum se numesc în limba franceză (sau Straight Up în engleză), sunt pariuri la care jucătorul plasează un jeton pe un singur număr de pe masă. Este pariul cu una dintre cele mai mari plăți posibile, de 35 la 1, dar și cu cele mai mici șanse de a obține un câștig (2.7% șanse de câștig la ruleta europeană și 5,26% la cea americană, cu dublu 0).

Pariurile Divizate

Pariurile Divizate sau Split (A Cheval în franceză), la care jucătorul poate miza pe mai multe numere plasând jetonul pe linia dintre două numere. Acest tip de pariu are o cotă de plată de 17 la 1, iar șansele de câștig la ruleta europeană sunt de aproximativ 5,4%, iar la versiunea americană șansele sunt de 5,3%.

Pariurile Stradă

Pariurile Stradă (Transversal sau Street), este un tip de pariu ce se plasează pe trei numere consecutive (de exemplu, poți paria pe 1,2,3 sau pe 4, 5 și 6), iar cota de plată este de 11 la 1. Șansele de câștig la ruleta europeană sunt de 8,1%, iar pentru cea americană sunt de 7,9%.

Pariurile Colț

Pariurile Colț (Carre, Corner sau Pătrat) sunt pariurile plasate pe patru numere așezând jetonul la intersecția lor, astfel formând un pătrat. Acest tip de pariu se bazează pe speranța că unul dintre cele patru numere vor ieși câștigătoare, iar cota de plată este de 8 la 1. Avem șanse de câștig de 10,8% la ruleta europeană cu un singur zero, și de 10,5% pentru ruleta americană cu dublu zero.

Pariurile pe cinci numere

Pariurile pe cinci numere, care se aplică doar la ruleta americană cu două zerouri, și care are o cotă de plată de 6 la 1. Acest tip de pariu are șanse de câștig de 13,16%, iar avantajul casei este de 7.89%. E considerat unul dintre cele mai proaste tipuri de pariuri la ruleta americană.

Pariurile Linie

Pariurile Linie (Six Line, Double Street sau Sixain) este un pariu ce se plasează două rânduri adiacente, fiecare de câte trei numere; deci pe șase numere consecutive de pe masa de ruletă. Plata este de 5 la 1, iar șansele de câștig la ruleta europeană sunt de 16,2% și 15,8% pentru versiunea americană.

Cum să joci la ruletă: Pariuri exterioare

Pariurile exterioare sau externe sunt pariuri plasate pe grupuri mai mari de numere, cu șanse de câștig mai mari, dar cu sume de plată mai mici. Avem următoarele tipuri de pariuri exterioare la ruletă:

Pariuri pe Coloană

Pariurile pe Coloană (Columns sau în franceză, Colonne), sunt pariuri care se plasează pe una dintre cele trei coloane de numere de pe masă. Fiecare coloană cuprinde 12 numere, iar jucătorul câștigă dacă bila se oprește pe un număr din coloana pe care a pariat. Plata este de 2 la 1, ceea ce înseamnă că pentru fiecare unitate pariată, vei primi două unități în cazul în care ai câștigat (Exemplu: pariezi 10 RON, câștigi și primești 20 de RON, plus cei 10 RON pariați inițial).

Zeroul simplu sau dublu din cele două versiuni de ruletă despre care am discutat până acum, nu fac parte din coloanele de numere, așa că jucătorul pierde runda atunci când bila aterizează pe 0 sau 00.

Cele trei coloane de numere sunt împărțite în felul următor:

  • 1, 4, 7, 10, 13, 16, 19, 22, 25, 28, 31, 34
  • 2, 5, 8, 11, 14, 17, 20, 23, 26, 29, 32, 35
  • 3, 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24, 27, 30, 33, 36

Șansele de câștig la ruleta europeană pentru acest tip de pariu exterior sunt de 32.4%, iar pentru versiunea americană ele sunt de 31.6%.

Pariuri pe Duzini

Pariurile pe Duzini, numite în franceză Douzaine, iar în engleză Dozens, sunt pariuri plasate pe 12 numere consecutive. Masa de joc este împărțită în trei duzini, așa că jucătorul va putea plasa pariuri:

  • Pe prima duzină, care cuprinde numerele de la 1 la 12
  • Pe a doua duzină, cu numere de la 13 la 24
  • Sau pe a treia duzină, cu numerele de la 25 la 36

Din nou, 0 sau 00 nu intră în aceste duzini, așadar jucătorul pierde în cazul în care bila se oprește aici. Ce mai trebuie reținut este faptul că pariurile pe duzini au o cotă de plată de 2 la 1, adică suma câștigului e mică. Șansele de câștig sunt de 32.4% pentru ruleta europeană și 31.6% pentru cea americană.

Pariuri pe numere pare sau impare

Jucătorii mai au opțiunea de a plasa un pariu exterior pe numere pare sau impare (Impair et Pair sau Odd/Even). Avem 18 numere impare și tot atâtea pare, deoarece 0 sau 00 nu sunt incluse. Cota de plată este de 1 la 1, cu șanse de câștig de 47.4% pentru versiunea europeană a ruletei, și 48.6% pentru ruleta americană.

Avantajul casei la acest tip de pariu este de 2,70% în cazul ruletei europene, iar pentru cea americană, avem un procent de 5,26.

Pariuri pe numere mici sau mari

Pariurile pe numerele mici sau mari, numite în engleză High/Low sau Passe et Manque în franceză, se plasează pe numerele de la 1 la 18 (numerele mici), sau pe cele de la 19 la 36 (numerele mari). 0 sau 00 ies din ecuație, deci bila oprită aici înseamnă o rundă pierdută pentru parior.

Cota de plată este de 1 la 1, iar șansele de câștig sunt de 47.4% (ruleta europeană) cu un avantaj al casei de 2,7%, sau de 48.6% (ruleta americană) cu un avantaj al casei de 5,26%. 

Pariuri pe Roșu/Negru

Pariurile pe culorile roșu sau negru (Rouge et Noir sau Red/Black) este, după cum sugerează numele, un pariu pe numere de culoare roșie sau neagră. Cota de plată rămâne de 1 la 1, iar șansele de câștig și avantajul casei sunt:

  • De 48.65% la ruleta europeană, cu avantajul casei de 2.70%
  • De 47.37% la ruleta americană, cu avantajul casei de 5,26%

Limite de pariere la ruletă

Acum că ai înțeles tipurile de pariuri exterioare și interioare, trebuie să știi că mai există câteva detalii pentru a învăța cum să joci la ruletă. Vei vedea cât de curând te apuci de ruletă la cazinou că există niște limite de pariere în funcție de tipul de pariu plasat.

  • Pariu maxim la exterior - îl vei găsi afișat la masa de joc și se referă la suma maximă stabilită de cazinou care poate fi plasată pe un tip de pariu exterior. Asta înseamnă că dacă limita maximă a fost stabilită la 1000 de unități, jucătorul nu poate plasa un pariu mai mare de 1000 de unități pe un singur pariu exterior (roșu/negru, par/impar etc.)
  • Pariul maxim la interior - suma maximă pe care jucătorul o poate paria pe un pariu Direct, adică pe un singur număr. Celelalte tipuri de pariuri interioare au propria lor limită maximă de pariere, stabilite în funcție de pariul Direct de la masa de joc.

Limite de pariere la ruletă


Reguli speciale la ruletă

În funcție de varianta jocului de ruletă și de cazinoul online ales, vei da de diverse reguli speciale. Pentru a învăța cum să joci la ruletă, începe cu următoarele reguli speciale: 

  • Regula La Partage - se aplică la versiunea europeană a ruletei și doar pariurilor exterioare, la care jucătorul pierde atunci când bila se oprește pe 0. Regula La Partage permite jucătorilor să primească înapoi jumătate din miză, scăzând astfel avantajul casei.
  • Regula En Prison - se aplică tot în cazul pariurilor externe. La jocurile de ruletă care au această regulă, pariurile rămân “la închisoare” atunci când bila cade pe 0, adică banii rămân pe masă pentru următoarea rotire. Dacă următoarea rundă este câștigătoare, jucătorul își recuperează banii reținuți fără a obține un câștig suplimentar.
  • Regula Surrender - este o opțiune întâlnită la ruleta americană și funcționează similar cu regula La Partage. Atunci când bila se oprește la 0 sau 00, jucătorii își pot recupera jumătate din suma pariului efectuat. Se aplică tot la pariurile exterioare. Avantajul casei este redus de la 5.26% la 2.63%.

Te sfătuim să verifici ce fel de reguli are varianta de ruletă pe care dorești să o încerci la cazinoul online ales. Iar în cazul în care ai posibilitatea să testezi versiunea demo a jocului, ar trebui să profiți de asta și să te familiarizezi cu jocul de ruletă înainte de a paria bani reali.